Stie cineva cum te poti simti dupa o zi de scoala plictisitoare si prea putina comunicare,intr-o zi friguroasa de martie?? Eu stiu. Dar in acelasi timp, nu are rost sa scriu despre zilele mele plictisitoare la scoala... de ce as scrie?!
Astea sunt gandurile mele din fiecare seara in care ajung acasa si deschid rabla de computer. Am chef sa scriu,dar de vreme ce nu s-a mai intamplat nimic special in astea cateva zile,de ce as mai scrie?! Doar ca sa plictisesc cititorii,care oricum,nu cred ca depasesc numarul de 5?!
In alta ordine de idei,depasind momentul de 'wtf?!' , simt ca trece timpul pe langa mine,si tot ce fac se repeta in fiecare saptamana. Miroase a ceva ars p-aici. Cred ca ar trebui sa miroasa a prafuit,mai degraba - neuronii mei care gandesc ceva-ceva,dar nu ce trebuie,si nu pt ce trebuie. :D Incerc sa trag aer in piept si sa gandesc departe. Dar oare ce va fi...?! Undeva,departe,peste anii care trec,oare voi ajunge sa fiu om,in adevaratul sens al cuvantului? Sa am o personalitate puternica,in asa fel incat sa ocup un loc 'in za human nation'...? Si raspunsul nu este 'voi vedea',ci 'voi avea de ales'. Pt ca eu imi voi dirija viata,eu voi decide ce e bine si ce e rau. Nu va mai exista un parinte in spatele meu,ci doar amintirea lui. Nu vor mai exista cei pe care-i consideram prieteni,in copilarie,ci doar persoane care-mi vor trezi amintiri frumoase. Nu va mai exista joc de copil,ci enigme de adult. Va fi,pt mine,o viata plina de amintiri frumoase,si griji. Sper ca va fi intr-un viitor cat mai indepartat - nu vreau sa fiu adult,nu neaparat din privinta varstei,cat din privinta raspunderilor si golurilor sentimentale din suflet. De ce vor exista aceste goluri?! E simplu. Din cauza disparitiei prietenilor,a rudelor,a parintilor din viata mea. Unii din cauza batranetii,altii din cauza distantei,sau a familiei si serviciului. Si noi vom ajunge adulti,someday,si vom trai si noi viata,la adevarata ei valoare...
Din punctul meu de vedere,continua sa ma mire faptul ca trec anii pe langa mine,ca ma dezvolt,totusi,in lumea asta,si ca sunt nevoita sa tin pasul cu ceilalti. Nu e prea greu,dar incepe sa devina.
Oficial,mai am 48 de ore din 'viata' de copila de 15 ani. :) Si incerc sa ma bucur de orele astea,caci fiecare moment ar trebui trait asa cum se cuvine... totusi,sunt doar niste simple ore. :-j Sincera sa fiu,nu vad vreo mare bucurie in momentul in care deschid un cadou,oricat de mare ar fi. E mai mult o emotie pe care o ai inainte sa stii ce ai
primit. + curiozitatea in cazul meu :D. Si-atat. Mai ales ca suntem in plina criza economica,nu ma astept sa primesc mai mult de 3-4 cadouri,si-alea binevenite. I'll see 'bout that. :)
Well...cred ca o sa inchei ce incerc sa scriu de cateva minute bune cu un gand scos azi-noapte,cand incercam sa adorm. (Stiu ca suna tare ciudat,dar asa imi vin cele mai bune idei,de obicei :)) ) 'In viata,ii studiem pe cei din jur,si ajungem,la randul nostru,sa fim studiati.' Asta e parerea mea. Criticati-o,judecati-o,acceptati-o. Orice,in orice ordine. :)
Voi mai scrie, sa povestesc cum a trecut 23 martie,pt mine. :) Sunt chiar curioasa ce-o sa fac in ziua asta asa de speciala. :>
Si asa inchei aceasta postare... "'cause it's a bittersweet simphony this life..."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu