Doar in vis.

Si a inceput si primavara, anotimpul care ma regenereaza, chiar daca pe unii din jur ii baga in depresii crunte. Daca n-ar invia natura, si daca n-as simti fericirea, in unele momente, cred ca as fi si eu cu moralul la pamant. Dar reusesc sa-mi mentin starea relativ buna.
Si zi de zi ma afund in visele mele, in imperiul meu de vise, unde tronez pe o cana de ceai cu flori de tei. Numai de-as inchide ochii, mi-as imagina o viata acolo. Cu un miros de tei imbatator, cu fumm... cat mai mult, cat mai frumos mirositor, cat mai orbitor. Sa te faca sa te sufoci, sa te ineci, apoi sa-ti revii, simtindu-te mai bine ca niciodata. Si iarba cat mai multa, perne de papadii si multe flori proaspete. Cu un cer mereu senin, cu nori pufosi, ce-ti inspira mereu o stare de bine, de libertate. Cand iti intinzi corpul greu pe iarba, sa vezi desene tampite pe cer, si sa te crezi o parte din el. Sa auzi un cantec dintr-o chitara chinuita, undeva, departe... Apoi, sa te afunzi intr-un somn adanc... Si dormi.

Pierd.

Am ajuns sa plang pe o melodie de-a lui Chopin. Am ajuns sa-mi pierd ideile, sa-mi pierd mintile, sa-mi pierd lacrimile... Deja nu mai am sperante, sau vise. Simt cu toate plutesc intr-o mare de culori fara sens. Simt cum se imprastie in aer, transformandu-se in fum incolor. Si ma mai bantuie o data, ca niste fantome fara cap. Simt cum sangele imi ajunge in varfurile degetelor, apoi circula in sus si in jos fara oprire. Asta inseamna ca exist. Sau ca ma transform intr-un fel de robot, care nu are sentimente si vise. Ma doare tot corpul, si simt cum imi amorteste creierul. O stare de somnolenta pune stapanire pe mine, si cad intr-un somn adanc...
Oare cand ma voi trezi? Atunci cand sentimentele moarte din mine vor incerca sa respire, sa traiasca, odata cu venirea primaverii, probabil. Sau vor ramane anesteziate de ideile mele, pe veci. Simt cum pierd in lupta cu timpul, si cu mintea mea. E greu... si toate vor trece, iar eu nu voi mai reveni niciodata la starea de acum. Si pierd...

O cana de ceai.

Hey, there!
Sper ca ati inceput cu bine anul 2010, cu toate ca pt mine a inceput cu constientizarea singuratatii din jurul meu. Dar trece...
In timp ce beau un ceai de tei, menit sa ma relaxeze, realizez ca imi e dor de copilarie. Si nu imi e dor de jocurile din fata casei sau din fata blocului, nici de papusile cu parul vopsit cu rujul mamei, si nici de scoala primara. In primul rand, imi e dor de starea in care nu am nicio grija, in care nu-mi pasa cum ma imbrac, pt ca nu e chiar important, de toate 'prietenele' mele de cand ieseam in fata portii si saream coarda, sau ne jucam pititea, alergatea, sau mai stiu eu ce joc 'nou'. Imi e dor... la fel cum imi e dor de gustul ceaiului facut de mama, care nu poate fi comparat cu cel facut de mine, pe care incerc sa-l savurez acum. E gustul acela care traieste numai in minte. In a mea. Ce copila eram... Si imi amintesc ca de-abia asteptam 'sa ma fac mare'. Ma gandeam ca e altfel. Nu ca acum as fi prea mare, dar incet, incet, realizez care sunt grijile cu care ne confruntam, odata cu trecerea timpului. Ar trebui sa nu-mi pese de ele, dar sunt om. Daca sunt om, judec. (Macar incerc.) Iar daca judec, imi dau seama ca viata devine mai plina, mai complexa. Asa ajungi, peste ani, sa-ti amintesti de ce ai avut parte de-a lungul vietii. Ma gandeam, de curand, la cei care traiesc mai mult de 70 de ani. Cred ca e un chin pt ei sa-si continue viata, chiar daca au copii, nepoti, poate chiar si stranepoti alaturi. Eu nu as vrea sa ajung la 70 de ani. Nici la 60. E aiurea, cred ca e un moment in care realizezi ca traiesti numai pt copii, si pt nepoti. Pt ca viata ta s-a cam dus. Asa gandesc, si nu cred ca e din cauza ceaiului savurat deja. Sau cine stie?! Poate...
Si tot ce mai ramane din copilaria mea, sunt amintirile. Psihice, in primul rand, apoi, fizice. Adica pozele, vreo 2 'biletele' din generala, caietele de amintiri, oracolele, si jurnalele, care erau, pe vremea aceea, sfinte. :) Pe plan psihic, au ramas cateva franturi de fetze, imprejurari si intamplari. Insa cel mai bine s-au pastrat imaginile. Ca un film foto vechi. Din copilarie, de la bunica din gradina, de pe deal, de la mare, de la munte, din fata blocului, din curtea scolii, din clasa, de pe strada, din parc, din padure, si cate si mai cate... Mi-ar lua prea mult sa le mentionez pe toate, sau macar jumatate, si oricum, nu ar putea fi transpuse prea bine in cuvinte. Amintirile nu pot fi redate exact, in cuvinte. Amintirile sunt bune de pastrat in minte si de depanat la momentul potrivit. De exemplu, sa-ti amintesti de ele, cu drag, cand savurezi o cana de ceai. Si de la cana de ceai a pornit totul...

Timpul trece.

Howdy-ho! :)
Alta seara in care imi gasesc alinarea in acest minunat blog, cu toate ca nu am nicio idee de subiect interesant de 'dezbatut'.

In ultima vreme, m-am cam saturat de muzica alternative si explorez noi 'tarmuri'. Tot ce tine de reggae, sau metal, sau d'n'b de cateva seri, e ascultat de mine cu cea mai mare placere. Printre episoade din South Park sau Cow and Chicken, mai bag cateva pagini din 'Imparatul mustelor' de William Golding (am auzit ca e interesanta cartea :D), sau mai savurez cate un ceai la un film bun (am vazut multe filme in ultima saptamana...). Ah, cat de bine e in vacanta, sa nu am vreo grija, sa nu-mi pese de scoala. :)
Dar simt ca mi se stafideste creierul, daca ma relaxez prea mult. Stii cum e, ce e mult strica. Deci incerc sa-mi misc fundul mare si sa mai ies la o plimbare prin oras, sa ma bucur de zapada asa cum se cuvine, sa ies 'la un cappuccino vienez', sa admir luna, pe -15 grade C.
Si totusi, cu toate ca vin sarbatorile si, din punctul meu de vedere, se apropie cea mai frumoasa perioada a anului (pe langa ziua mea si zilele in care luam vacanta :D), ma simt singura. Cred ca am o astenie de sarbatorile de iarna, si daca nu exista asa ceva, inventez eu. Dar deh, cineva trebuie sa o aiba si pe asta. Si ca maine vine 2010, si nici nu-mi vine sa cred ca a trecut atat de mult timp de cand eram kinder in clasa intai, cu uniforme, abecedar, stilou :> si cate si mai cate... si asa de repede a trecut timpul, ca nici nu realizez ca au trecut 16 ani din viata mea; si la fel de repede vor trece si urmatorii 16 ani, din care imi voi aminti esentialul, pt ca mai apoi sa uit toate amanuntele legate de anumite intamplari din viata mea. Si asa trece timpul...
Acum cred ca vreau sa mai citesc, si poate ca maine voi avea o zi mai plina (nu credeam ca voi ajunge vreodata sa vreau una energica in schimbul uneia relaxante :) )

Pana data viitoare, have fun in orice faci, si profita de fiecare moment.
Viata trece, timpul trece, si noi trecem prin ele.

Copila din mine regreta/nu regreta

Hey! :)

E asa de bine in vacanta, ca incep sa cred ca e un vis si nu mai vreau sa ma trezesc. Ma simt ca un copil de 6 ani, fericit ca ninge, ca vine Mosu' (macar de mi-ar aduce Mosu' ce as vrea...).
Buuun, si acum sa fac o scurta lista cu ce regret ca am facut sau ca nu am facut si cu 'chestiile' pe care nu regret ca le-am facut in anul 2009. Ca sa mai treaca timpu', ca deja e 2:08 si mi-e sa nu adorm. (e urat sa adormi devreme in vacanta :D)
Pai, lista ar incepe cam asa:
Regret ca:
*am pierdut timpu' fara rost (vezi seri in fata monitorului, seri de iesit in parc si de pierdut vremea.)
*nu am fost la mai multe concerte (adica au fost 2, din cate imi amintesc, mai exact Guano Apes si Les Elephants Bizarres; trebuia sa fie si Byron pe lista, dar nu am avut cu cine)
*nu mi-am facut si mai multi prieteni sau macar cunostinte (sunt buni, cand ai nevoie de ei)
*nu am prieteeeeen (innebunesc daca mai stau mult fara. Nu ca nu as fi innebunit deja, din cauza asta :)) )
*m-am maturizat, intr-o oarecare masura (preferam sa raman mai copil cu un an.)
*am dat banii pe tigari si bautura :">
*nu am citit prea mult, cu toate ca sunt la profil de filologie, si ar trebui sa citesc muuult
*nu am calatorit mai mult (deh, daca nu am cu cine...)

Si acum, sa incep o alta lista:
Nu regret ca:
*am cunoscut persoane noi, unii prieteni de acum :)
*mi-am dezvoltat anumite idei, sentimente fata de cei din jur (asta cred ca mi se intampla in fiecare an. Sunt sentimente schimbatoare pt mine)
*m-am distrat, atat cat am putut, dar mereu e loc de mai bine
*am amintiri placute legate de anul acesta (si pt ca am ajuns la mare, dupa 8 ani fara ea; sau pt ca am fost pt prima data la munte, in timpul verii :) )
*am invatat sa fiu om si sa judec ca unul (asta nu-mi iese prea bine, dar macar incerc)
*am realizat ca viata devine din ce in ce mai grea, si ca atunci cand te crezi mai sus ti se intampla sa-ti 'puna cineva piedica' si cazi jos.)
*am fost la filarmonica, la teatru :> (asta insemnand ca mi-am largit orizonturile in materie de arta)
*mi-am dezvoltat o pasiune, probabil printre singurele, aceea fiind arta fotografica (si curand imi voi cumpara o camera foto mai buna)
Si pana la urma urmei, nu regret majoritatea actiunilor sau gandurilor mele. Chiar daca scriu ca nebuna aici, si nu citeste nimeni, eu tot scriu. Stiu ca scriu pt mine, pt a ma simti mai bine. Pt ca ce scriu aici sunt ganduri pe care nu le-as putea spune nimanui. Dar le pot scrie. Si cat de usor e... :)

Acum cred ca ar urma o lista cu ce mi-as dori pt 2010. Nu cred ca acea lista ar fi prea lunga. Sa fiu sincera, tot ce-mi doresc pt noul an e sa fiu sanatoasa, si sa nu ma indepartez sufleteste prea mult de amicii mei. Sa ii am pe cei dragi alaturi, sa am prietenii alaturi, sa explorez 'noi tarmuri' (si din asta puteti intelege ce vreti :)) ), sa nu ma schimb in rau, sa ma distrez de 2 ori mai mult decat in 2009, si ce e cel mai important - sa stiu sa ma fac auzita. Si ascultata. :)
In mare, nu cred ca vreau foarte multe. Si majoritatea tin de mine si de gandirea mea.
E deja 2:33 si cred ca ma bag la somn, ca nu mai rezist. Am baut azi o cafea, dar nu ma ajuta.
Oricum, va urez 'sarbatori fericite!' si sa ne 'citim' cu bine. :) zbye!

Later edit: Ca de obicei, ceasul de pe acest blog mirific e mai derutat decat mine. E ora 2:41 acum, in Romania!

'Vin, sarbatorile vin...' si vodka!

Hello, lume!
Ca sa fac o introducere mai normala, tin sa mentionez ca sunt fericita. Da, printr-o minune, sunt fericita. Ceea ce e destul de bun, pt a intampina noul an cum se cuvine. Insa fericirea mea e ciudata - nu are motive intemeiate. Probabil ca sunt putin recunoscatoare pt ce am, pt ce am avut si am pierdut, spre binele meu, pt faptul ca-s om, ca gandesc, ca ma pot bucura de viata la fel ca altii din jurul meu. Totusi, in acelasi timp pot vorbi de o nefericire, pt modul idiot in care ma port in fiecare zi, pt ca las orele, zilele sa treaca pe langa mine fara a face absolut nimic care m-ar putea ajuta. Pentru ca nu stiu sa profit de orice gen de relatie, pt ca ma subestimez atat de mult, pt ca tot ce vad in mine e un copil cu o multime de defecte, care crede ca le va rezolva, si va deveni un om ca toti ceilalti. Si cat de bine e ca raman macar cu speranta... Dar as putea spune ca sunt o copila normala :)
Alright now, asta a fost 'introducerea'.
Pentru ca 'vin sarbatorile, vin...' :), tin sa te intampin cu niste urari, ca sa mai destind atmosfera pe-aici. Iti urez, in primul rand, sa petreci aceste sarbatori cu cei dragi, cu cei alaturi de care te simti bine, cu multa veselie sau oricum vrei tu. Doar sa le petreci. De la Mos Craciun, sa fiu sincera, mi-as dori muuulte, dar ma resemnez, din cauza ca suntem in plina criza, si sper doar la un cadou sufletesc, si nu material. Sper sa primesc o persoana alaturi de care sa-mi incalzesc sufletul, careia sa-i spun toate ideile mele de copil, care sa ma accepte asa cum sunt, careia sa-i placa mirosul de coaja de portocala, si sa-mi impartaseasca macar jumatate din preferinte in materie de muzica si activitati turistice. Mai pe scurt, vreau unu' aiurit, asa, ca mine, in care sa pot avea incredere. Si sunt sigura ca undeva, el exista. Poate ca nu-l voi intalni niciodata, dar exista. Ca Mos Craciun! :)
Inca de cand am invatat sa scriu, le 'trimiteam' scrisori Mosilor (Nicolae si Craciun), si dorintele mele variau de la an la an. Incepand cu papusi Barbie, prosoape de baie, bomboane, ciocolata, jucarii cat mai variate, si continuand cu minunatele cadouri pt parinti, scrisorile mele erau decorate cu stelute, inimioare, cadouri si brazi de Craciun. Ah, ce vremuri frumoase :)
Cel mai mult ma uimeste cum mi se schimba modul de gandire in fiecare an. Alte idei, alte dorinte, alte ganduri ce umbla haihui prin mintea mea.
Si unul dintre acele ganduri mi-a propus sa fac o plimbare prin padure, ieri, in timp ce ningea. Am facut cateva poze, nu au iesit deloc bine, dar se scuza, din moment ce ningea destul de puternic. Uite una:


Va las sa va bucurati de vacanta, atat cat se poate, sa va bucurati de iarna, de zapada, de sarbatori, de revelion, de toate lucrurile mici si frumoase din perioada asta. :) Sa va aduca Mosu' ce va doriti, sa petreceti asa cum vreti si cu cine vreti de revelion, si sa ne 'citim' la anu', intr-o mahmureala cumplita dupa noaptea dintre ani. :>

P.S.: In cazul in care am uitat sa ma dau mare pe-aici, vreodata, tin sa-mi postez linkul de la pagina de deviantART, doar asa, in cazul in care vreti sa vedeti cu ce ma mai ocup eu, pe langa blogul asta in care scriu o data la 2000 de ani. :) http://fumm.deviantart.com

'Bla bla' de toamna :)

Salutare! Se pare ca am revenit putin pe-aici. Cu toate ca in timpul liber nu fac nimic interesant, nu mi-am mai facut timp pt blog - mi se pare oarecum normal, din moment ce nimeni nu-l citeste. :)

Avand in vedere ca suntem in plina toamna, spre sfarsit chiar, trebuie sa recunosc ca sunt cuprinsa de astenia de toamna, sau cum se numeste... e o 'boala' urata. Sunt mai pierduta in timp si spatiu, nu ma mai concentrez la ce se intampla in jurul meu, ma simt ca si cum gandesc, privesc si reactionez in gol. Azi, in timp ce mergeam pe drum, ma gandeam de ce traiesc. Si am ajuns la concluzia ca sunt prea curioasa sa vad ce mi se va intampla in viitor, pt a-mi impune ecranul negru, cu 'game over'. Nu-mi imaginez ca voi avea vreodata o viata mai frumoasa, mai linistita sau poate mai activa, mai interesanta, totusi sper ca-mi voi putea schimba modul de gandire asupra ei. Macar sa ma mint ca am o viata mai buna, cand probabil ca devine din ce in ce mai rau. Sa ma mint ca e din ce in ce mai bine, sa nu mai privesc partea reala a vietii, asa cum e ea, cruda si nepasatoare. Pana la urma, toti ajungem in acelasi loc, intre niste bucati de lemn, la cativa metri sub pamant.
Mai jos gasesti ceva scris acum cateva saptamani, intr-o incercare nevinovata si nereusita de a posta ceva pe-aici (nu prea are legatura cu ce am scris pana acum, dar nu conteaza... oricum nu-mi citeste nimeni gandurile) :
"E ciudat cum trecem fiecare peste anumite suparari, necazuri din viata. E ciudat cat de mult inseamna persoanele din jur pt unii. E ciudat cum punem atat de mult suflet in tot ce facem, cum ne suparam pe cei ce ne gresesc, cum plangem, cum zambim, cu vorbim, cum putem comunica prin priviri... e ciudat, insa cine se poate considera, de-a lungul vietii sale, un om normal?! Si totusi, e normal sa ai sentimente, si sa-ti para rau de un om care tocmai a murit; te gandesti ca s-a stins o viata, ca familia sa sufera acum, si cate alte ganduri mai poti avea... E normal sa te simti vinovat cand cineva are de pierdut sau de suferit din vina ta.
E atat de ciudat sa fi om!"

Si incerc sa inchei intr-o maniera mai fericita decat la alte postari, prin a-ti ura tie, cititorule (daca existi...) o viata asa cum o vrei tu. Nici daca incerc sa-mi imaginez ce-mi va aduce ziua de maine, nu reusesc decat sa banuiesc. Insa printr-o simpla banuiala nu rezolv nimic, asa ca astept ziua de maine, sperand la o zi mai buna ca cea de azi, sau macar la fel de buna.
Have fun! Nu uita ca viata e facuta ca sa fie traita! :)

P.S. : Voi reveni curand (nu stiu cat de curand,insa) cu fotografii noi, cu vorbe pline de nonculori si stari de rau (sau de bine). Asteptati-ma 'cu zambetul pe buze'...