Pierd.

Am ajuns sa plang pe o melodie de-a lui Chopin. Am ajuns sa-mi pierd ideile, sa-mi pierd mintile, sa-mi pierd lacrimile... Deja nu mai am sperante, sau vise. Simt cu toate plutesc intr-o mare de culori fara sens. Simt cum se imprastie in aer, transformandu-se in fum incolor. Si ma mai bantuie o data, ca niste fantome fara cap. Simt cum sangele imi ajunge in varfurile degetelor, apoi circula in sus si in jos fara oprire. Asta inseamna ca exist. Sau ca ma transform intr-un fel de robot, care nu are sentimente si vise. Ma doare tot corpul, si simt cum imi amorteste creierul. O stare de somnolenta pune stapanire pe mine, si cad intr-un somn adanc...
Oare cand ma voi trezi? Atunci cand sentimentele moarte din mine vor incerca sa respire, sa traiasca, odata cu venirea primaverii, probabil. Sau vor ramane anesteziate de ideile mele, pe veci. Simt cum pierd in lupta cu timpul, si cu mintea mea. E greu... si toate vor trece, iar eu nu voi mai reveni niciodata la starea de acum. Si pierd...