Salutare! Se pare ca am revenit putin pe-aici. Cu toate ca in timpul liber nu fac nimic interesant, nu mi-am mai facut timp pt blog - mi se pare oarecum normal, din moment ce nimeni nu-l citeste. :)
Avand in vedere ca suntem in plina toamna, spre sfarsit chiar, trebuie sa recunosc ca sunt cuprinsa de astenia de toamna, sau cum se numeste... e o 'boala' urata. Sunt mai pierduta in timp si spatiu, nu ma mai concentrez la ce se intampla in jurul meu, ma simt ca si cum gandesc, privesc si reactionez in gol. Azi, in timp ce mergeam pe drum, ma gandeam de ce traiesc. Si am ajuns la concluzia ca sunt prea curioasa sa vad ce mi se va intampla in viitor, pt a-mi impune ecranul negru, cu 'game over'. Nu-mi imaginez ca voi avea vreodata o viata mai frumoasa, mai linistita sau poate mai activa, mai interesanta, totusi sper ca-mi voi putea schimba modul de gandire asupra ei. Macar sa ma mint ca am o viata mai buna, cand probabil ca devine din ce in ce mai rau. Sa ma mint ca e din ce in ce mai bine, sa nu mai privesc partea reala a vietii, asa cum e ea, cruda si nepasatoare. Pana la urma, toti ajungem in acelasi loc, intre niste bucati de lemn, la cativa metri sub pamant.
Mai jos gasesti ceva scris acum cateva saptamani, intr-o incercare nevinovata si nereusita de a posta ceva pe-aici (nu prea are legatura cu ce am scris pana acum, dar nu conteaza... oricum nu-mi citeste nimeni gandurile) :
"E ciudat cum trecem fiecare peste anumite suparari, necazuri din viata. E ciudat cat de mult inseamna persoanele din jur pt unii. E ciudat cum punem atat de mult suflet in tot ce facem, cum ne suparam pe cei ce ne gresesc, cum plangem, cum zambim, cu vorbim, cum putem comunica prin priviri... e ciudat, insa cine se poate considera, de-a lungul vietii sale, un om normal?! Si totusi, e normal sa ai sentimente, si sa-ti para rau de un om care tocmai a murit; te gandesti ca s-a stins o viata, ca familia sa sufera acum, si cate alte ganduri mai poti avea... E normal sa te simti vinovat cand cineva are de pierdut sau de suferit din vina ta.
E atat de ciudat sa fi om!"
Si incerc sa inchei intr-o maniera mai fericita decat la alte postari, prin a-ti ura tie, cititorule (daca existi...) o viata asa cum o vrei tu. Nici daca incerc sa-mi imaginez ce-mi va aduce ziua de maine, nu reusesc decat sa banuiesc. Insa printr-o simpla banuiala nu rezolv nimic, asa ca astept ziua de maine, sperand la o zi mai buna ca cea de azi, sau macar la fel de buna.
Have fun! Nu uita ca viata e facuta ca sa fie traita! :)
P.S. : Voi reveni curand (nu stiu cat de curand,insa) cu fotografii noi, cu vorbe pline de nonculori si stari de rau (sau de bine). Asteptati-ma 'cu zambetul pe buze'...
Avand in vedere ca suntem in plina toamna, spre sfarsit chiar, trebuie sa recunosc ca sunt cuprinsa de astenia de toamna, sau cum se numeste... e o 'boala' urata. Sunt mai pierduta in timp si spatiu, nu ma mai concentrez la ce se intampla in jurul meu, ma simt ca si cum gandesc, privesc si reactionez in gol. Azi, in timp ce mergeam pe drum, ma gandeam de ce traiesc. Si am ajuns la concluzia ca sunt prea curioasa sa vad ce mi se va intampla in viitor, pt a-mi impune ecranul negru, cu 'game over'. Nu-mi imaginez ca voi avea vreodata o viata mai frumoasa, mai linistita sau poate mai activa, mai interesanta, totusi sper ca-mi voi putea schimba modul de gandire asupra ei. Macar sa ma mint ca am o viata mai buna, cand probabil ca devine din ce in ce mai rau. Sa ma mint ca e din ce in ce mai bine, sa nu mai privesc partea reala a vietii, asa cum e ea, cruda si nepasatoare. Pana la urma, toti ajungem in acelasi loc, intre niste bucati de lemn, la cativa metri sub pamant.
Mai jos gasesti ceva scris acum cateva saptamani, intr-o incercare nevinovata si nereusita de a posta ceva pe-aici (nu prea are legatura cu ce am scris pana acum, dar nu conteaza... oricum nu-mi citeste nimeni gandurile) :
"E ciudat cum trecem fiecare peste anumite suparari, necazuri din viata. E ciudat cat de mult inseamna persoanele din jur pt unii. E ciudat cum punem atat de mult suflet in tot ce facem, cum ne suparam pe cei ce ne gresesc, cum plangem, cum zambim, cu vorbim, cum putem comunica prin priviri... e ciudat, insa cine se poate considera, de-a lungul vietii sale, un om normal?! Si totusi, e normal sa ai sentimente, si sa-ti para rau de un om care tocmai a murit; te gandesti ca s-a stins o viata, ca familia sa sufera acum, si cate alte ganduri mai poti avea... E normal sa te simti vinovat cand cineva are de pierdut sau de suferit din vina ta.
E atat de ciudat sa fi om!"
Si incerc sa inchei intr-o maniera mai fericita decat la alte postari, prin a-ti ura tie, cititorule (daca existi...) o viata asa cum o vrei tu. Nici daca incerc sa-mi imaginez ce-mi va aduce ziua de maine, nu reusesc decat sa banuiesc. Insa printr-o simpla banuiala nu rezolv nimic, asa ca astept ziua de maine, sperand la o zi mai buna ca cea de azi, sau macar la fel de buna.
Have fun! Nu uita ca viata e facuta ca sa fie traita! :)
P.S. : Voi reveni curand (nu stiu cat de curand,insa) cu fotografii noi, cu vorbe pline de nonculori si stari de rau (sau de bine). Asteptati-ma 'cu zambetul pe buze'...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu