O mare de iarba

Finally,a venit vacanta!

Cat de bine ma pot simti sa nu ma mai gandesc la scoala...macar pt 6-7 zile.

Sa ascult Bob Marley,sa ma uit spre soare,si sa-mi imaginez...marea?!Sa vad cum face si soarele o baie in mare,sa vad valurile urcand si coborand,pe ritmuri de muzica simfonica. Am innebunit? Probabil. De ce nu-mi mai pasa de nimic altceva,si mi-a ramas scrijelita in minte imaginea marii la apus? Incerc sa duc orice gand,orice imagine din mintea mea,la extrem. Pana cand ajung sa las acea imagine,si sa trec la altele,mult mai interesante...si tot asa. Si din anumite puncte de vedere,ceea ce 'fac',nu e deloc aiurea. Pentru ca stiu ce ma determina sa fac asta. Imaginatia,memoria si de cele mai multe ori,dorinta de evadare. Nu vreau sa ajung sa vorbesc in metafore, epitete, sau alte figuri de stil mult prea 'filozofice'. Vreau sa fiu EU. Cateodata e atat de simplu sa fiu EU, adevaratul EU...iar alteori,mi se pare atat de greu sa incerc,macar,sa fiu EU. Renunt,asa ca singurul meu scop in acea zi devine dorinta de a ajunge la 'maine'. Acel 'maine' in care totul e bine,nimeni nu pateste nimic...Cred ca sunt o fire destul de ciudata,indeajuns de diferita de cei din jur,incat sa-i fac sa se minuneze ca ma doare capu' cand pe ei nu-i doare nimic,si invers. Oare peste cativa ani,cand voi citi ce am scris aici,o sa ma ia durerea de cap?! O sa-mi aduc eu aminte de toate dilemele varstei,de toate gandurile (destul de) ciudate,din adolescenta pe care o traiesc acum?! E tare greu sa-mi exprim sentimentele,si ideile acum,dar nu-mi dau seama de ce.

Vreau sa fiu un om normal, dar pt asta sunt nevoita sa-mi schimb personalitatea?...

In alta ordine de idei,sa va povestesc despre micul animalut ce mi-a inveselit o zi.Acum cateva zile,am 'cunoscut' o buburuza. :) Imi pare rau ca i-am dat drumul,si nu i-am facut macar o poza,dar deja o chinuisem destul. Ii pusesem si un nume.'Bubu' semana cu buburuza din imagine(--->)insa era speciala. Avea un 'defect' la aripi,asa ca nu mai putea zbura. Insa era mai jucausa decat orice alta ganganie pe care am vazut-o. Am tinut-o langa mine timp de 2 ore,dupa care i-am dat drumul in lumea asta atat de mare si nemiloasa (pt ea...sau poate si pt mine). Deja o 'prezentasem' colegelor mele,care se mirau ca am ajuns sa chinui o biata gargarita. Si eu m-as mira daca as vedea pe altcineva chinuind o buburuza,dar totusi,nu mai vroiam sa-i dau drumul. Am innebunit indeajuns incat sa tin o buburuza langa mine,la ora de info. :) Dar buburuza traieste,e pe undeva prin Ploiesti. Sper ca se plimba pe bulevard acum.

Cum suntem deja in mijlocul primaverii,au aparut papadiile. Din punctul meu de vedere,sunt cele mai frumoase flori. Chiar daca,pt altii,papadiile inseamna buruiana si flori galbene urate. Mie imi plac - atat in perioada in care au polen,atunci cand sunt galbene,cat si dupa ce se usuca,si petalele lor se transforma in puf. Mi se par cele mai inocente flori. Totusi,rezistente,din moment ce rasar mai peste tot. Din momentul in care privesc o papadie, ajung sa gandesc mai 'deep under' ca niciodata. 'Despic firu-n patru" si nu renunt pana nu ajung la o concluzie buna,pt mine. Asta doar daca se intampla sa vad o papadie,mai de-aproape.

Papadiile,pt mine,vestesc primavara. La fel si copacii infloriti. Si visez incontinuu,de-a lungul unui an,la primavara. Mai exact,la luna aprilie.Caci este singura luna in care imi revine starea de bine,in care imi place sa respir un aer curat,de primavara calduroasa. Sa ma plimb printre copacii infloriti,care imprastie un aer parfumat,sa calc prin iarba proaspat rasarita,si sa ma pierd prin puful papadiilor albe - asta inseamna,pt mine,primavara.Este singurul anotimp,de fapt,o singura luna,din timpul unui an,in care simt ca traiesc,prin toate celulele corpului meu,simt ca respir cu tot corpul,nu doar cu nasul inghetat,sau mult prea incalzit de temperaturile ridicate din timpul verii. Primavara...ah,cat imi place primavara! :)